ADHD nu este un Deficit de Atenție, ci o Problemă de Reglare a Atenției
Numele "Tulburare de Deficit de Atenție" este, ironic, una dintre cele mai mari surse de confuzie despre ADHD. Sugerează că persoanele cu această condiție au o lipsă fundamentală de atenție, ceea ce este complet fals. Oricine a văzut o persoană cu ADHD absorbită ore în șir de un subiect care o pasionează poate confirma acest lucru. Acest fenomen se numește hiperfocalizare.
Problema reală nu este un deficit de atenție, ci o disreglare a atenției. Creierul cu ADHD are dificultăți în a controla și a direcționa atenția în funcție de importanța sau prioritatea unei sarcini. În schimb, atenția este captată de ceea ce este interesant, nou, urgent sau stimulant.
Dr. William Dodson a descris creierul cu ADHD ca având un "sistem nervos bazat pe interes", în contrast cu sistemul nervos "bazat pe importanță" al persoanelor neurotipice. O persoană neurotipică poate să se motiveze să facă o sarcină plictisitoare (cum ar fi plata taxelor) pentru că știe că este importantă și are consecințe pe termen lung. Pentru o persoană cu ADHD, importanța abstractă nu generează suficientă stimulare (dopamină) pentru a iniția și susține acțiunea. Atenția va fi inevitabil atrasă de ceva mai interesant din jur.
Acest model explică paradoxul ADHD:
- Distractibilitate: Incapacitatea de a filtra stimulii neimportanți atunci când încerci să te concentrezi pe o sarcină plictisitoare.
- Hiperfocalizare: Capacitatea de a te concentra intens și prelungit pe o sarcină care este extrem de interesantă, până la punctul de a ignora nevoile de bază (mâncare, somn).
Așadar, provocarea nu este "să fii mai atent", ci să înveți strategii pentru a face sarcinile importante mai interesante sau mai urgente, astfel încât creierul să le poată acorda atenția necesară. Această reîncadrare este fundamentală pentru a aborda ADHD-ul cu auto-compasiune și cu strategii eficiente, în loc de frustrare și auto-învinovățire.