De ce ADHD-ul la Femei este Diferit: Mascare și Diagnostic Târziu
Timp de decenii, imaginea clasică a ADHD-ului a fost cea a unui băiețel agitat, care nu poate sta locului în clasă. Această perspectivă a lăsat în umbră o întreagă generație de fete și femei ale căror simptome nu se potriveau acestui tipar. În loc de hiperactivitate vizibilă, fetele cu ADHD manifestă adesea o neliniște internă, visare cu ochii deschiși și o tendință de a fi "prea vorbărețe" sau "prea emotive".
Această diferență fundamentală duce la un fenomen numit mascare (camuflaj). Încă de la o vârstă fragedă, fetele sunt socializate să fie compliante, organizate și atente la nevoile celorlalți. Din teama de a nu fi respinse sau etichetate ca fiind "dificile", ele depun un efort imens pentru a-și ascunde dificultățile. Acest efort constant de a părea "normală" este epuizant și are un cost emoțional uriaș, ducând la anxietate, depresie și o stimă de sine scăzută.
Consecința directă a mascării este diagnosticul târziu sau complet ratat. Multe femei ajung să primească un diagnostic abia la 30, 40 de ani sau chiar mai târziu, adesea după ce unul dintre copiii lor este diagnosticat. Acest moment este de obicei declanșat de o criză – epuizare la locul de muncă, dificultăți în gestionarea responsabilităților familiale sau probleme relaționale. Diagnosticul tardiv poate fi un amestec de eliberare ("Deci nu sunt defectă!") și durere pentru anii pierduți în confuzie și auto-învinovățire. Recunoașterea acestor diferențe este primul pas esențial pentru a oferi sprijinul adecvat și pentru a schimba narativa despre cum arată ADHD-ul.
Înțelegerea faptului că ADHD-ul la femei este adesea o luptă internă, nu una externă, este crucială. Simptomele lor sunt la fel de reale și debilitante, chiar dacă nu sunt la fel de vizibile. Prin educare și conștientizare, putem ajuta mai multe femei să obțină validarea și instrumentele de care au nevoie pentru a prospera, nu doar pentru a supraviețui.